X

Ce copilărie chinuită și ce tinerețe zbuciumată a avut Mirabela Dauer! Dar alta este marea dramă a îndrăgitei artiste

A fost cu siguranță scris în stele. Pentru că prin ce ciudată coincidență a potrivit Universul ca într-o zi de 9 iulie să se nască Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru și Daniel Iordăchioaie?

Dar nu vă voi spune povestea lor, a tuturor, ci mă voi opri puțin doar asupra Mirabelei Dauer. Nu ai cum să nu fii impresionat când citești ceea ce spunea despre copilăria ei cântăreața pe care o iubesc milioane de români de câteva decenii.

Mirabela Dauer a îndurat sărăcie și lipsuri, dar cea mai mare durere a fost absența tatălui ei, care a fost ridicat într-o noapte de securiști și aruncat în temnițele comuniste aproape 11 ani. Apoi, cu un cinism de neimaginat, tatăl Mirei a fost eliberat spunându-i-se că a fost vorba de o… eroare judiciară.

”Cea mai mare nenorocire din viața mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. Când a venit acasă tata era iarnă, iar eu nu aveam paltonaș. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuță din uniforma lui kaki de deținut.”, povestea Mirabela, în urmă cu ceva timp.

De altfel, marea artistă nu a făcut niciodată un secret din viața ei. A spus totul, de la episoadele copilăriei când aproape că nu aveau ce mânca și până la bătăile încasate în tinerețe de la cel de-al doilea soț, cu care are și un copil.

Citește și: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României

Nu și-a putut crește singurul copil!

Ca să poată să ”iasă la petreceri”, Mirabela s-a măritat de tânără, la doar 18 ani, însă căsnicia cu Willi Dauer a durat  puțin. A rămas cu numele de la primul soț și cu amintiri dureroase de la cel de-al doilea, fostul regizor de la TVR, Traian Popovici. Interpreta s-a plâns de bătăi crunte, cu fierul de călcat, și de amenințări cu moartea!

La divorț, băiatul lor, Nanu, născut la câteva zile după cutremurul din 1977, a fost încredințat tatălui, iar Mirabela i-a plătit pensie alimentară până la 18 ani. Este drama vieții ei pentru că relația cu fiul ei a rămas rece de atunci.

Traian Popovici a convins instanța, cu martori la proces, că și-a prins soția că îl înșela cu un chitarist, la un concert susținut la mare. Iar astfel, băiețelul de doi ani a fost lăsat în grija tatălui.

”Tatăl meu a paralizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul și a văzut ce tristă eram, atâta tristrețe a adunat în el… S-a întors cu fața la perete și a murit”, spunea într-un interviu pentru Click Mirabela.

Ca să uite de dureri și necazuri, Mira urcă în continuare pe scenă, chiar și după ce anul trecut și-a extirpat un rinichi. Doar dragostea publicului reușește probabil să umple măcar o parte din golul rămas în sufletul ei.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro